Scopul principal al unui sistem de management al mediului este asigurarea ocrotirii mediului, prevenirea poluării, asigurarea unui echilibru între aceste elemente și necesitățile sociale și economice.
Ce este “Informația privind mediul”? (în conformitate cu HG 878/2005)
Informaţia privind mediul cuprinde date despre:
- starea şi calitatea elementelor exterioare organismului uman (cum ar fi: aerul şi atmosfera, apa, solul, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, diversitatea biologică şi componentele sale)
- factorii ce afectează sau pot afecta mediul (ca de exemplu: substanţele, deşeurile, deversările şi alte evacuări în mediu)
- măsurile care se iau (cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele de mediu)
Solicitantul poate fi orice persoană fizică sau juridică care solicită informaţii privind mediul, indiferent de cetăţenie, naţionalitate sau domiciliu, iar în cazul persoanelor juridice, indiferent de locul în care sunt înregistrate sau în care se află centrul efectiv al activităţii lor.
Orice persoană care solicita informații privind mediul are dreptul să le primească, fără să demonstreze că are vreun interes specific în a afla respectivele informații.
Primirea cererilor de informații privind mediul și furnizarea răspunsurilor se realizează de către compartimentele specializate de informare și relații publice organizate în cadrul autorităților publice.
Cererile trebuie să fie formulate cât mai clar. Limbajul obișnuit este suficient. Nu trebuie să se cunoască denumirea exacta a documentului, dar este bine să se specifice cât mai clar ce se dorește.
Informaţia privind mediul se pune la dispoziţia solicitantului, ţinând cont de termenul specificat de acesta, cât mai repede posibil sau cel mai târziu în termen de 1 lună de la data primirii cererii de către autoritatea publică. Termenul de 1 lună se poate prelungi la 2 luni dacă volumul şi complexitatea informaţiei solicitate sunt foarte mari.
Accesul la registrele și listele publice puse la dispozitia publicului și examinarea pe loc a informației solicitate se fac în mod gratuit. Eventualele costuri acoperă tarifele pentru copiere și sunt suportate de către solicitant.
O cerere poate fi respinsă în cazul în care:
- este în mod evident nerezolvabilă;
- este formulată intr-un mod general sau neclar;
- privește materiale în curs de completare sau documente ori date nefinalizate;
- confidențialitatea datelor personale sau a dosarelor privind o persoană fizică, dacă acea persoana nu a consimțit la divulgarea către public a informațiilor;
- protecția mediului (exemplu: localizarea speciilor rare).
Reglementări de bază privind accesul la informația privind mediul.
Autorizări / Certificări
Servicii de Mediu
Serviciile oferite de de CN APDM SA Galati în domeniul prevenirii și combaterii poluării, în zona sa de activitate sunt:
- preluarea reziduurilor și apelor uzate, a gunoiului și a resturilor menajere de la nave;
- asigurarea asistenței pentru prevenirea poluării la operarea navelor cu produse petroliere;
- intervenții în caz de poluări accidentale.